Decizia Comitetului Director privind sancţionarea unui membru AAFR
Membrii Comitetului Director al Asociatiei Artistilor Fotografi din România au analizat situaţia semnalată de dna Doina Russu, membru fondator al Fotoclubului Clar de Bucuresti, organizaţie parteneră a AAFR, privind folosirea neautorizată de către dl. Cătălin Petruţ Fudulu AFIAP a unei fotografii care nu îi aparţine.
Concret, dl Cătălin Petruţ Fudulu AFIAP a înscris la cea de-a 2-a editie a Salonului International Cheltenham, Anglia, sub patronaj FIAP 2014/36, o fotografie intitulată “Starved” si care a fost acceptata la sectiunea “Natura”. In realitate, fotografia respectivă a fost realizată de doamna Doina Russu si poarta titlul original “Wedding gift”.
Rezultatele salonului britanic au fost transmise participanţilor in data de 28 aprilie 2014 iar in aceeasi zi, la ora 19,25, dl. Catalin Petru Fudulu AFIAP a accesat site-ul oficial al AAFR si a adaugat pe pagina personala noile sale acceptări.
Rezultatele salonului din Cheltenham au fost facute publice in data de 5 mai 2014, fiind anunţate titlurile lucrările premiate si admise, numele autorilor dar si fotografiile respective. Atunci a fost descoperit gestul incorect la care a recurs dl. Cătălin Petruţ Fudulu AFIAP.
Ca o reactie firească, dna Doina Russu a sesizat conducerea AAFR dar si organizatorii salonului. La nivelul AAFR au fost solicitate explicaţii din partea celor doi artisti fotografi in timp ce partea britanica a închis pagina web in care au fost anuntate rezultatele si a anuntat investigarea unei posibile incălcări a regulamentului.
Dupa trei zile, pagina respectivă a fost redeschisă iar toate fotografiile acceptate la toate sectiunile ale dlui Catalin Petru Fudulu au fost sterse. Conform noilor reglementari internationale, numele celui ce încalcă regulamentul competitiei este trecut pe o asa numită “lista rosie” ceea ce conduce la blocarea accesului la alte saloane internationale sub patronaj FIAP.
Explicaţiile dlui Cătălin Petruţ Fudulu AFIAP au fost nu doar sumare, de genul “din graba si neatentie” dar si incorecte. A afirmat că imediat ce a primit report-cardul şi a văzut că o fotografie nu-i apartine, a cerut organizatorilor să-i steargă respectiva fotografie. Contactat pentru a face precizari, directorul salonului ne-a comunicat că solicitarea respectivă a fost făcută, dar in data de 5 mai , ora 3,45. Adică dupa ce adevarul a iesit la iveala.
În decizia Comitetului Director al AAFR a contat si atitudinea ulterioară a dlui Cătălin Petruţ Fudulu AFIAP. În loc să prezinte scuze pentru cele întamplate, dânsul a inceput o campanie publică de îinjosire si jignire a dnei Doina Russu, lansând neadevaruri care au depasit cu mult limita bunului simt. Conducerea AAFR consideră că această atitudine este intolerabilă.
In baza prevederilor articolului 2.5.c din Regulamentul AAFR, Comitetul Director al AAFR a decis, în unanimitate, excluderea dlui Cătălin Petruţ Fudulu AFIAP din rândul membrilor AAFR si retragerea distincţiilor Art.AAFR si E AAFR.
Conform articolului 2.7, decizia Comitetului Director al AAFR este definitivă, irevocabilă şi incontestabilă.
Data: 09 May 2014http://www.aafro.ro/evenimente/decizia-comitetului-director-privind-sancionarea-unui-membru-aafr/